
În sfârșit… liniște. Sunt de câteva zile în România și pot spune că, de când am venit, a fost alergătură totală. Efectiv nu am avut timp să-mi trag sufletul, să stau doar eu cu mine. Deși m-am încărcat pozitiv de la toți oamenii dragi, astăzi este și momentul meu. Zi încărcată și azi -alergătură stânga-dreapta, dar am ales să-mi încep dimineața pe vremea aceasta ploioasă, cu o reflecție în liniște. E atât de frumos să stai tu cu tine, să-ți savurezi cafeaua în cafeneaua preferată, să auzi ploaia cum cade și să-ți lași gândurile să curgă precum picăturile ei. Și după ce mi-am pus ordine în gânduri... mi-am luat telefonul și lucrez puțin la activitatea mea din online. De mult visam să lucrez dintr-o cafenea, nu că în Elveția nu aș putea face asta, dar sentimentul e cu totul altul aici, acasă. Network marketing este despre libertate. Despre a-ți alege locul, timpul și energia cu care creezi. Despre oameni, comunități și visuri care cresc împreună. Și da, despre curajul de a construi altfel. Tu cum ți-ai început ziua azi?